I AM A BIG FAN OF YOUR CLUB
Tot pe la 14 ani începuse o modă printre băieți: trimiteam scrisori la cluburile de fotbal din străinătate și, dacă eram norocoși, primeam și răspuns. E greu să-i explici asta unui copil, astăzi. Pe de o parte, nu înțelege de ce ai scrie scrisori (cu o singură excepție, cea pentru Moș Crăciun), avînd în vedere că în rest putem oricînd trimite mesaje instantanee într-o mulțime de formate practic oricui de pe planetă și, chiar mai greu decît atît, nu înțelege restricțiile. Securitatea verifica orice corespondență cu străinătatea atît de dur, încît adesea cei care scriau des scrisori către străini erau urmăriți de agenți ai poliției politice. Sau, mai corect, miliției politice.
De le un coleg de școală am primit un text în engleză care suna cam așa: “Hello, my name is… and I am a big fan of your club. I live in Romania and I want to have some pictures of your team.” Și scrisoarea continua așa, în nota asta banală, ca povestea proastă a unui cerșetor fără experiență.
Textul era primul pas. Al doilea pas era să afli adresele cluburilor de fotbal din Occident. Astăzi, e simplu: deschizi telefonul, scrii Real Madrid și gata, ai adresa clubului, cu numere de telefon, cu adrese de mail, cu cont de Facebook, Instagram și Tik-Tok și ce mai trebuie. Atunci, însă, dădeai ceva la schimb: “ai adresa celor de la Aston Villa? Îți dau adresa lui Juventus. Dar vezi că mie nu mi-au răspuns.”
Scriam frumos de mînă, apoi puneam scrisoarea într-un plic, scriam adresa, eram foarte atent să scriu citeț adresa mea (pe care, oricum, o scrisesem deja și în interiorul scrisorii) și la poștă cu ea! Timbrele pentru străinătate costau mai mult și, în plus, Poșta nu-ți garanta niciodată că scrisoarea va și ajunge la destinatar. Era, deci, un dublu risc din start. Însă, de fapt, riscul cel mai mare era să nu-ți răspundă nimeni.
Mi-i imaginez pe angajații cluburilor care se ocupau de corespondență pe vremea aia. Mii de scrisori din lumea întreagă, fani care erau în stare să recite componența echipei din ultimii 50 de ani, și asta abia treziți din somn la 2 noaptea. Și între acestea, una din România (???) “hello, my name is Cosmin and I am a big fan of your club”.
Cu toate astea, cîteodată primeam răspuns. Deschideam scrisoarea magică și găseam, înăuntru, o fotografie color a echipei, cu semnăturile tuturor jucătorilor și, poate, și un abțibild cu stema clubului.
Atunci, pentru o secundă, cu fotografia și cu stema în mîini, credeam că da, orice este posibil, că totul depinde doar de mine.
ICS 