Nu preşedintele e bolnav! Administraţia Prezidenţială e.

Curentul se lua la orice oră, dar mai ales seara. Momentul era marcat cu strigăte de bucurie de elevii din şcoala de lîngă blocul meu. Imaginea şcolii, cufundată în întuneric, mi-a rămas vie şi acum, după mai bine de 20 de ani. După cîteva minute, sutele de copii ieşeau din clădire chiuind pe străduţa întunecată. La geamurile blocurilor din jur apăreau, pe rînd, umbre tremurînde. Lumînări, lămpi cu gaz, cîteodată lanterne – obiecte indispensabile. Era singurul mod de a “protesta” faţă de deciziile “nu se ştie cui”.

Zvonuri: preşedintele e bolnav. Nici măcar nu contează ce boli au apărut pe bloguri sau în ziare. Informaţia circulă de ceva vreme (adică de vreo cîteva luni). La un moment dat, o televiziune a fost la un pas de Breaking News. Ştirea bombă: Preşedintele internat, după o criză majoră. Reporterii au intrat în vrie şi-au început să verifice informaţia. Ce au reuşit să afle se reduce la “surse”. Nu, nu e internat. Preşedintele e bine-merci. Nici o reacţie oficială, însă.

“Nu se ştie cine” hotăra cînd se ia curentul. Ştiam doar că deciziile veneau de foarte sus, că erau o urmare a “hotărîrilor partidului” de a economisi. Nimic oficial, însă. De fapt, nici măcar nu ne puneam problema să aflăm o informaţie oficială. Nici nu ne imaginam că e posibil aşa ceva.

După luni de zvonuri, informaţii venite pe surse sau aruncate pe piaţă de “tribuni”, purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei a reacţionat, în sfîrşit: preşedintele e sănătos, n-a fost internat la nici un spital. De altfel, însuşi preşedintele spunea, cu o seară înainte, pe bine-cunoscutul ton jovial, “Sunt mai sănătos şi la minte şi la corp decât patronii voştri la un loc.” “Ştiu că de trei luni se tot chinuie să spună că preşedintele este bolnav (…)”. Prima concluzie: ştia despre “zvonuri”. A doua: n-a considerat că e important să reacţioneze în vreun fel. Cumva, starea de sănătate a preşedintelui ţării mele nu e o treabă care să mă intereseze. Nici pe mine, nici pe “ăia răi, vînduţi pe bani grei.”

La Antena 3, purtătorul de cuvînt a explicat: “”Legea nu prevede că analizele pot fi date publicităţii. Ne aflăm într-o amplă campanie de intoxicare care a atins un apogeu în ultimele trei luni de zile.” Prima întrebare care îmi vine în minte: de ce nu i-aţi pus capăt de la bun început? De ce n-aţi ieşit acum 3 luni să spuneţi: “Preşedintele e sănătos-tun, nu vă mai faceţi probleme.” Explicaţia domnului purtător de cuvînt: “Preşedintele nu a dorit să intre în jocul celor care au orchestrat această campanie, care s-a manifestat inclusiv prin aglomerarea site-urilor de internet şi a forumurilor cu texte standard de genul ‘Preşedintele e grav bolnav’ “.

Ce înseamnă asta? Că un om decide, după bunul plac, să nu ofere o informaţie de interes public. Una extrem de simplă. Şi că alege să se joace. Cu riscul de a nu face altceva decît să alimenteze speculaţiile. Dacă omul ăsta n-ar fi preşedintele ţării în care trăiesc ci şeful de la, să zicem, Enel, l-aş putea da în judecată. Dar sînt convins că nu s-ar întîmpla aşa ceva într-o instituţie atît de serioasă ca Enel. Nu de alta, dar de atunci, din vremea şcolii cufundate în întuneric, au trecut peste 20 de ani.

“Nu se ştie cine” a murit. Ar fi cazul să înţeleagă asta şi angajaţii Administraţiei Prezidenţiale. Lumînările şi lămpile pe gaz au devenit istorie. Şi-au fost înlocuite de dreptul de a şti.

Advertisements