Război în reţelele de socializare

Prieteni se ceartă cu prieteni pentru că a cîştigat “unul” şi n-a ieşit “altul”. Prieteni îşi spun vorbe grele pentru că “unul” îl acuză pe “altul” de diversiuni, “altul” îl acuză pe “unul” de fraudă. Prieteni. Care se transformă, încet, dar sigur.
În unul, în altul.
Mi-a căzut recent în mînă un studiu Irsop Market Research,din 2005. (via “Dilema Veche”) Se cheamă “Valorile şi credinţele româneşti şi europene: la fel sau nu?” Citez din document: “românii consideră că avem o înclinaţie spre agresivitate, autoritarism, necinste, lipsă de organizare, îngîmfare, idealism, superficialitate şi opinii conservatoare.”
Ultima săptămînă de dinainte de alegeri a încins reţelele de socializare. Discuţii peste discuţii, de cele mai multe ori plecate din nimic. Dintr-o ştire apărută pe vreun site “independent”, de la vreun comentariu făcut de un… comentator sau de vreun simplu susţinător. Am văzut atît de multe păreri ferme, atît de mulţi oameni incapabili să asculte ce au şi alţii de spus, încît mă întreb dacă mai are vreun rost să discuţi.
Care-i rostul unei discuţii? Fiecare vine cu argumentele sale, îl ascultă pe celălalt şi încearcă să îl convingă – asta ar fi definiţie extrem de simplificată. Un fel de război al vorbelor.
Din păcate, mulţi îşi ascund lipsa argumentelor, sărăcia de informaţii, în spatele unei superiorităţi ce nu se bazează, sărăcuţa, pe mai nimic. Ci doar, eventual, pe un fel de a fi, de a se purta. Un mix de agresivitate, autoritarism şi superficialitate.
Dacă vreţi, adăugăm şi opiniile conservatoare. Vreţi? Potrivit aceluiaşi studiu de mai sus, 55 la sută dintre români considerau că “pluralismul politic nu oferă nici un avantaj.” Nu vreau să comentez aici dacă Referendumul din 22 noiembrie a fost sau nu necesar. Cred, doar, că n-a fost îndeajuns dezbătut în “piaţa publică”. Că n-au fost destule păreri de-o parte sau de cealaltă ca să putem găsi o cale de mijloc. Că oamenii au prins, de cele mai multe ori, din zbor cîteva idei. Şi că aceste idei s-au redus la “e bine, maică” sau “jos cu ei”.
A doua întrebare de la Referendum mă pune, în continuare, pe gînduri: “Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maxim 300 de persoane?” Nu vă sună nimic ciudat? Încercaţi acum: “reducerea la maxim 300”. Nici acum nu vi se pare ciudat? Mie, da. Pentru că nu înţeleg, în primul rînd, de ce 300 şi nu 200 sau nu 53. Şi, în plus, nici nu vreau să mă gîndesc ce porţi largi deschide acest “maxim 300” către decizii luate la furie.
38 de procente dintre noi cred că “cercuri ascunse complotează împotriva României”. Am auzit, cu toţii, despre “teoria conspiraţiei”. Şi-am mai auzit şi despre “baroni locali”, “moguli” şi alţii asemenea. Din nou, îmi rezerv dreptul de a-mi păstra părerile despre aceste subiecte pentru mine. Deocamdată.
Dar, sincer să fiu, în seara confruntării finale dintre cei doi candidaţi la Preşedinţie, mi-am pus întrebarea: “Măi, oare…?” Ştiţi cînd? Atunci cînd moderatorul, un jurnalist extrem de atent la nuanţe, n-a reacţionat în nici un fel cînd unul dintre candidaţi a jurat că nu l-a lovit cu pumnul pe un copil. Parcă textul iniţial al jurămîntului nu spunea nimic despre pumn, ci doar despre lovitură… Dar, cine ştie, m-a mai înşelat memoria.
Peste 60 la sută dintre români erau de acord, acum 4 ani, cu afirmaţia: “sînt prea mulţi străini care prosperă în România, în timp ce românii o duc prost.” Procentul e aproximativ acelaşi în cazul “dacă vrei să avansezi, trebuie să faci ilegalităţi.” Şi, în fine, “arabii, turcii şi chinezii sînt necinstiţi” atinge tot peste 60 la sută. Iată, deci, că nu noi sîntem de vină pentru cum o ducem. Deoarece orice lucru cinstit am face, oricît ne-am zbate noi, vin străinii şi ne fură ţara. Străinii necinstiţi, bineînţeles.
Aşa e şi-n bătălia de pe internet. Prietenii se judecă. Argumentele nu prea contează. E important, în schimb, de unde vine celălalt, ce face în viaţa de zi cu zi, unde munceşte. Nu există filtre. Sau, cel mult, dacă mai există, s-au îmbîcsit.
Lumea îşi ia informaţiile de unde îi convine şi înţelege doar ce îi convine. Înarmaţi cu aceste “ştiri” care le convin, prietenii încep să-şi dea la gioale. Elegant, de cele mai multe ori, dar mai vezi şi o colecţie serioasă de derapaje. Discutăm politică, respirăm politică, mîncăm politică. Dar nu ne prea interesează informaţia pură. Şi, atunci cînd o primim, constatăm că, oricum, n-are nici o valoare. Pentru că ne declarăm “de acord”, dar tot ce vrem noi credem.
Vă imaginaţi un război asemănător despre vreme? Ar începe cam aşa: “ninge în buc” şi ar continua aşa “u mad? vorbit cu bro şi spus că doar în wkd. miss u. nicu, cj.” PS.
Desigur, ultimele sondaje din România au avut nişte probleme. Cel puţin aşa arată cifrele oficiale. Poate că şi sondajul din 2005 e fix pe dos. Şi, cine ştie, probabil că nici “războaiele” de pe net nu-s decît nişte simple jocuri între vechi amici.

Advertisements